Referinte Zilele Betleemului Stefanian

Posted: 10th May 2014 by Biserica Borzesti in Referinte Istorice

Simion Săveanu-„Amprentele umbrelor”-București, Ed. Sport Turism, 1983

Oastea venea într-un mers lin, fără zgomot, fără muzică. Pe cai mici și iuți treceau buciumașii, surlașii, toboșarii, urmați de garda de onoare a drapelului. Mic de stat, blond, călare, îmbrăcat în haine albe acoperite de o mantie lungă purtând cu semeție sceptrul, Ștefan. Era însoțit, ca și la începutul domniei, de Vlad Țepeș, ca simbol al unității completat de domnul transilvan invocate. Au fost și boierii din sfat, copiii de casă, sfetnici urmați de marea mulțime de țărani moldoveni, și ei călări. Alaiul parcurge întreaga Cale a Victoriei, apoi Bulevardul Elisabeta, îndreptându-se spre cazărmile de la Cotroceni. Seara participanții la serbare au plecat spre Borzești, locul de naștere al lui Ștefan.(p.31)

 „La 4 iulie 1904, mii și mii de plăieși din Oituz, Vrancea, ținutul Bacăului și regiunile învecinate, alături de învățători și elevi au asistat la serbarea din Borzești.” (p.55)

 „Satul Borzești, a fost prefăcut într-un adevărat rai pământesc fiind decorat cu toată arta cuvenită, cu arcuri de triumf și pavilioane.” (p.56)

 „Bogăția și măiestria locuitorilor au dat Borzeștilor aspectul cochet și elegant al feeriei”(p.33)

  „Vocea Tg. Ocna”-an II,nr.14, iulie 1904 (vezi și “Borzești 1904”-Victor Marinovici în “Curierul”, ediție specială, octombrie 1994)

ministrul Spiru Haret: „într-o lungă cuvântare demonstrează însemnătatea serbării de azi, fiind răsplată dumnezeiască dată românilor pentru suferințele îndurate.”

 „Pomenirea lui Ștefan cel Mare”- „Minerva” Institutul de arte grafice și editură- Str. Regală 1904

N.Iorga

„Îndată după serbarea de la Iași saŭ alăturĭ de dînsa chiar, trebuie pusă cea de la Borzești. Ea s’a făcut într’un sat, dar a fost și serbarea orășenilor din Bacăŭ înaintea celeĭ maĭ apropiate bisericĭ a luĭ Ștefan-cel-Mare, înaintea celuĭ maĭ apropiat loc în care umbreĭ luĭ îĭ place să se sălășluiască” (p.67)

„Pentru ca Bucureșteniĭ,Ieșeniĭ și ceĭ ce pleacaseră la Putna să se poată întâlni de o potrivă la Borzești, s’a ales ziua de 4 Iulie, o Duminecă, precum de alminterea Dumineca de după 2 Iulie fusese hotărâtă de Ministeriŭ pentru toate prăznuirile de la țară. Trenurĭ speciale trebuiaŭ să ducă lumea la marele și frumosul sat dintre muncele, în lunca Trotușului, în drumul spre Tîrgul-Ocneĭ. Comitetul s’a îngrijit să aducă armle și veșmintele din Bucureștĭ; soldațiĭ cari închipuise în acest oraș pe Ștefan-cel-Mare și pe Vlad Țepeș, fură poftițĭ să înfățișeze și aicĭ pe ceĭ doĭ vitejĭ. Se tipăriră cărți poștale amintitoare și două medaliĭ cu inscripțiĭ potrivite și lucrate destul de bine (pentru una din ele capul luĭ Ștefan a fost desemnat de d. Vladimir Mironescu). (p.68)

„Musica regimentului de infanterie din Bacăŭ fusese adusă pentru a călăuzi școlile și alaiul. O nemărgenită mulțime de țeranĭ  alegase la Borzeștĭ și, legînd cele ce le auziaŭ și vedeaŭ cu povestirile despre Ștefan, ce trăiesc încă între dînșiĭ, eĭ îșĭ dădeaŭ samă de rostul slujbeĭ strălucite, pe care o făcu însușĭ episcopul de Roman, a cuvîntărilor, a bubuiturilor de tin și cînteculuĭ musicĭ, a praznicului în jurul căruia se strînseră 3.000 de oameni de toate treptele. Și eĭ se vor fi simțit mîndri că omul care după patru sute de anĭ de la stîngerea luĭ din viață are încă atîta putere încît îngenunche toată Romînimea înnainte-ĭ și smulge aceiașĭ recunoștință Regeluĭ și celuĭ din urmă dintre supușiĭ lui, s’a născut – cum zice povestea – într’un sat, în satul lor, și a zburdălnicit copilăria luĭ pe aceleașĭ drumuri albe între dealurile verzĭ pe care le străbătea acum, ca o umbră ieșită din mormînt, chipul săŭ chemat din adîncurile înghițitoare ale vremiĭ.”  (p.69)