Liturghie baptismala la Borzesti

Posted: 2nd May 2017 by Biserica Borzesti in Alte evenimente

Întorcerea la slujirea autentică, când taina Sf. Botez (și Sf. Cununie) era integrată în slujirea euharistică a reprezentat o prioritate în evenimentul care s-a petrecut astăzi la Biserica voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Borzești.

În dorința de a crea noi precedente de modele de slujire autentică pe care comunitatea să le urmeze cu o mai mare evlavie față de Tradiția Ortodoxă, părintele paroh Petrică Cautiș a rânduit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului să se oficieze Slujba Sf. Botez a pruncului Nectarie Cautiș în cadrul Sf. Liturghii. Slujba a fost oficiată de un sobor larg de preoți, având ca direct diriguitori pe pr. inspector Ilarion Mâță, pr. Protop. Ioan Bârgăoanu, pr.protopop Costel Mareș.  Răspunsurile la strană au fost oferite antifonic de Corul Academic de muzică bizantină Byzantion (coordonat de prepr.univ.dr Adrian Sîrbu) și de Grupul psaltic Filomelos (condus de prof. Paula Cautiș) în amplul proiect de colaborare în studiul și practicii muzicii bizantine.

Evenimentul a culminat cu nădejdea ca Liturghia  baptismală să redevină un fapt firesc în practica actuală de slujire, întrucât taina euharistă nu trebuie să fie despărțită de cea a Botezului, fiind temelia duhovnicească ce se așterne în viața creștinilor.